În dimineața de 24 decembrie m-am trezit. M-am  ridicat din micul meu pat și am ieșit în curtea casei mele din Lego.

Mă uitam la minunata priveliște de pe geamul din camera lui Bogdi.

Pomi înzăpeziți, grădini pline de zăpadă și acoperișuri acoperite de omătul ud și moale.

Mă gândeam ce prieteni de Lego noi vor veni din sacul Moșului anul acesta. Mă gândeam la o cafenea, poate la un teren de fotbal sau poate chiar și un circuit de Formula 1.

Totul era posibil de Crăciun. Dar anul acesta era unul special, pentru că era primul Crăciun împreună cu Antonia, Hamti și Will.

Eu ador zăpada, mai ales că nu o simțeam atât de rece din pricina învelișului de plastic.

Will era complet invers. Ura zăpada. Îi plăcea mai mult atunci când stătea pe plajă și privea pescăruși. Dar acum să nu intrăm în atmosfera de vară pentru că totuși, e iarnă!

Pe la ora 11:30 AM am ieșit afară. Eram îmbrăcat corespunzător, Geacă, căciulă, fular, mănuși și ghete. Dacă tot vorbim de ghete, Moșul unde vă pune cadourile? Sub brad sau în ghete? Mie uneori sub brad alteori în ghete.

Afară a fost super! Am jucat fotbal cu bucăți minuscule de gheață, am patinat pe baltă împreună cu Antonia, dar la un moment dat Bogdi m-a scăpat în zăpadă și aia mi-a fost!

Eram panicat! Îmi era din ce în ce mai frig, era o senzație ciudată. M-am uitat cu atenție la Bogdi din zăpadă dar îmi era foarte greu să-l zăresc mai ales că mă scufundam în ea.

Speram din suflet să o văd pe Ariana, doar ea mă putea ajuta.

Până la urmă Bogdi a mers în casă iar eu am rămas singur în zăpadă. Eram trist. Nu era nimeni cu mine. Iar asta e prima mea poveste fără prietenii mei.

Umblam singur prin zăpada care era mai înaltă decât mine. Nu vedeam nimic. Dintr-o dată, nu mai puteam merge. Am dat de zăpada înghețată! Am încercat să sar ca să mă ridic, dar zăpada era prea rece.

Din săritură, am văzut vechea sanie a lui Bogdi. Încă nu știam dacă mă poate ajuta cu ceva.

Până la urmă am schimbat direcția și am continuat să merg prin zăpada moale. Mi se părea că merg la nesfârșit. Doar apoi am sesizat că pasul meu era de 2 milimetri, iar curtea lui Bogdi are 100 de metri pătrați!

După ce am sesizat asta, am continuat să merg, mă gândeam că poate voi ajunge în casă până în dimineața de Crăciun.

La un moment dat m-am lovit de ceva tare. Suna a gol. Sania lui Bogdi! Asta era! Am ocolit partea cu zăpadă înghețată și am ajuns la sanie!

Mă gândeam că dacă mă urc pe ea o să mă încălzesc. M-am chinuit din răsputeri să urc pe ea. Până la urmă am reușit și mi-am dat seama că acela era cel mai înalt loc în care am urcat. Vedeam totul atât de bine. Vedeam chiar și micul lift cu care ajungeam în camera lui Bogdi!

A venit noaptea. Se făcea frig. Adică se făcea foarte frig… Simțeam cum apa de la zăpadă îngheța pe mine. Ariana dormea, Bogdi la fel. Iar Antonia, Hamti și Will nici nu mă auzeau.

Noaptea asta vine moșul, iar eu nici nu știam dacă o să ajung la brad până atunci.

Dintr-o dată am auzit un mieunat. Era Ariana. Mă văzuse.

– Hei! Ce cauți tu aici? Nu ești la petrecere?

– Ce petrecere? Nici nu știam.

– Vrei să mergem la magazinul de decorațiuni? Bogdi și-ar dori să își amenajeze camera.

– Sigur! Hai, am spus eu.

Am alergat până în centru. Luminițele erau minunate. Am intrat la magazin. Doamna de acolo mă cunoștea.

I-am spus:

– Bună seara!

– Bună seara Peter!

– Am dori niște aranjamente pentru camera lui Bogdi.

Doamna ne dădu o pungă cu aranjamente. Beteală, ghirlande și multe alte decorațiuni de Crăciun.

Ne grăbeam. Moșul putea veni din clipă-n clipă. Eu aș fi vrut să fiu în pat la venirea Moșului.

Până la urmă am ajuns. Eram în lift. Urcam spre camera lui Bogdi. Când am ajuns acolo am văzut care era acea „petrecere” un compartiment luminat și gălăgios.

În el toată lumea dansa: Hamti cu Dumptyna sora lui, Will cu Martina care este o prietenă de a lui, iar Antonia dansa cu un băiat pe care nu îl cunoșteam, era mai înalt ca mine, era slab, avea părul blond, o haină bleu ciel și niște pantaloni crem.

Am fugit spre Antonia:

– Cine e el?

– Stephen, prietenul meu din vechea casă, spuse Antonia.

– Provin dintr-o fabrică de jucării italiană, a spus el.

Am plecat de acolo, mi se părea ciudat că nimeni nu stătea cu mine.

După ce am ajuns la geamul camerei lui Bogdi, am chemat-o pe Ariana în casă.

– Ce e? a întrebat ea.

– Ajută-mă să pun decorațiunile!

 

* * *

În timp ce puneam decorațiunile, am văzut podeaua întunecându-se. Lumina lunii nu mai reflecta pe covor.

– Ariana…? Ce se întâmplă?

– Nu știu, a spus ea.

Am observat ceva roșu deasupra geamului. Era Moș Crăciun!

– Ariana! E Moșul!!!

– Serios? Unde?

– Pe geam, e sania lui.

Din imensa sanie am văzut ieșind o micuță construcție, care la momentul acela mi se părea ceva ultra mic, care mergea ca o torpilă urmărind un submarin. Venea spre casa mea și a prietenilor mei. Nu știu cum a trecut prin geamul camerei lui Bogdi, fără să lase nici o urmă.

Continuând, mergea foarte repede. Când a ajuns deasupra casei, a ieșit ceva din ea, nu am observat ce. Dar știu că acel lucru a intrat pe horn.

Obiectul s-a oprit pe zăpada așternută pe iarba din curte. Atunci am observat că aceea era sania lui Moș LEGO Crăciun!! Acela e defapt Moș Crăciunul care le aduce cadouri jucăriilor LEGO.

M-am dus lângă sanie.

– Bună, Moșule, am spus eu timid.

– Bună seara, dragă Peter.

Nu îmi credeam ochilor, eram chiar lângă Moș Crăciun.

– Ai vrea să mă ajuți cu împărțirea cadourilor, elfii mei sunt bolnavi, a spus el.

– Sigur, dacă tu zici.

– Ia-ți o haină groasă și hai să mergem, trebuie să mă ajuți doar cu orașul acesta, tu și prietenii tăi ați fost singurele jucării care au străbătut acest oraș, îl cunoașteți cel mai bine.

– Mi-ai citit povestea?

– Normal, e una dintre cele mai populare povești din 2020.

– Nici pe asta nu o cred, nu are cum, am apărut ca din brânză, și acum sunt cel mai popular.

– Crezi ce vrei, hai! Sus, avem de livrat cadouri în tot orașul.

Am pornit cu sania, ne înălțam, era cel mai înalt punct de unde am privit vreodată. Mai înalt decât sania lui Bogdi.

Vântul bătea tare, ningea foarte mult, zăpada îmi împungea ochii ca un arcaș cu multe săgeți, simțeam că Moșul nu mai strângea sania în hățuri, ci dimpotrivă, o lăsa liberă.

– Scuză-mă, Moșule, tu mai ții sania în hățuri?

– Cum să nu! Dacă aș lăsa-o am zbura duși de vânt și ne-am izbi de tot.

– Totuși, nu zburăm duși de vânt?

Moșul mi-a arătat cum să lansez cadouri, și la ce moment. Pentru că dacă, lansam cadourile prea devreme, puteau să cadă pe lângă horn.

* * *

Când am lăsat cadouri și la ultima casă din oraș, ne-am întors spre casă.

– Peter, mi-ai fost de mare ajutor, îți mulțumesc, la anul ne mai vedem, dar acum, trebuie să te întorci la tine în casă și să nu spui nimănui despre această întâlnire a noastră.

– Eu îți mulțumesc, nu o să spun nimănui.

* * *

De dimineață, m-am trezit. Am ieșit din camera mea m-am uitat sub brad, venise Moșul! Adică, venise noaptea trecută, dar acum ne-a lăsat și cadouri.

– Prieteni!!! A venit Moș LEGO Crăciun la noi! am spus eu plin de fericire.

Când prietenii mei au venit, fiecare a observat că are câte un cadou!

 

Și cam aceasta a fost întâmplarea mea de Crăciun, și nu uitați, nu spuneți nimănui!

🙂

Pa pa!