În dimineața de 24 decembrie m-am trezit. M-am ridicat din micul meu pat și am ieșit în curtea casei mele din Lego.
Mă uitam la minunata priveliște de pe geamul din camera lui Bogdi.
Pomi înzăpeziți, grădini pline de zăpadă și acoperișuri acoperite de omătul ud și moale.
Era o zi de iarnă. Mihai și Niculiță au plecat la săniuș. Aveau ghete noi.
– Ce frumoase sunt ghetele acestea! spuse Niculiță imediat ce călcă pe zăpadă.
– Mama le-a luat de la târg. Am fost cu ea, spuse Mihai.
În drum spre deal, copiii au dat de o cărare cu noroi.
Salut, aceasta este cea de-a treia poveste a mea, dacă nu le-ai citit pe celelalte înainte te îndrum să le citești, sper să-ți placă!
Într-o zi Bogdi mergea pe bicicletă către școală, și noi 4, jucăriile lui preferate Peet, Antonia, Hamti și Will eram în buzunarul lui bleumarin, mai puțin Will care stătea în coșul bicicletei. Toți vecinii de pe imensa stradă a lui Bogdi ne cunoșteau, îi salutam și ei ne salutau în fiecare dimineață, în câteva cuvinte, aveam viața perfectă.
Bună! Mă cunoașteți deja, nu? Dacă nu, eu sunt Peter sau Peet și aventurile mele te vor distra pe cinste!
Bogdi era la mare, eu și Antonia tot săream în apă (adică Bogdi ne arunca), Hamti se speria la fiecare val și mergea pe șezlong (adică pe o carte), iar Will se chinuia să își scoată corpul de sub nisip.
Salut! Sunt Peter, iar prietenii îmi spun Peet. Și da, sunt un omuleț Lego. Să vă spun cum a început povestea mea.
Era duminică seara, iar Bogdi, băiețelul la care trăiesc, mă purta în buzunarul lui de la vestă, așa cum face mereu. Dar vesta era murdară, așa că el o aruncă imediat în coșul de rufe. Chiar nu știam ce se întâmplă, când de-o dată, mama lui a aruncat toate hainele în mașina de spălat.