Era o zi de iarnă. Mihai și Niculiță au plecat la săniuș. Aveau ghete noi.

– Ce frumoase sunt ghetele acestea! spuse Niculiță imediat ce călcă pe zăpadă.

– Mama le-a luat de la târg. Am fost cu ea, spuse Mihai.

În drum spre deal, copiii au dat de o cărare cu noroi.

– Eu zic să ne întoarcem, spuse Mihai. Nu vreau să-mi murdăresc ghetuțele.

– Treaba ta! Eu mă duc cu prietenii mei.

Niculiță începu să alerge prin noroi. Mihai o luă în direcția opusă.

Niculiță mergea pe noroi aproape până la genunchi. Se împiedică și căzu cu totul în noroi.

– Vaai! strigă Niculiță. Mama o să mă facă praf când o să afle!

Își continuă drumul. Când a ajuns pe deal parcă a uitat ce i s-a întâmplat.

Mihai mergea spre casă. Dar când a ajuns acolo, a fost nevoit să sară gardul din cauză că mama lui închise poarta. Nu era foarte greu, dar când Mihai a făcut-o i s-a agățat o ghetuță și i s-a rupt.

– Vai de mine! spuse mai încet Mihai. Merg să le ascund în casă.

Merse în camera lui și a lui Niculiță, și aruncă ghetele sub pat.

Peste câteva ore s-a întors și Niculiță. Speriat, a făcut la fel ca și fratele lui.

În noaptea aceea, ghetuțele începuseră să vorbească:

– Voi mai rezistați cu copiii ăștia?! Sunt atât de neglijenți, spuse una din ghetele lui Mihai.

– Nu! Și noi vrem să plecăm, spuse una din ghetele lui Niculiță.

– Marea problemă e că nu putem pleca! spuse cealaltă gheată a lui Niculiță

Se făcu dimineață. Mama copiiilor veni la ei în cameră. Înainte să scoată un cuvânt observă sub paturile copiiilor ghetuțele.

– Vai de capul meu! spuse mama. Gata! Le duc de aici! Dacă nici o zi nu pot avea grijă de ele, cum o să aibă o iarnă întreagă!

Mama lor merse lângă lac și puse acolo ghetele.

De dimineață, când copiii și-au dat seama ce s-a întâmplat, și-au cerut scuze pentru ce au făcut.